Corporate Social Responsability. Un domeniu cu un nume dacă nu dezagreabil, atunci cel puţin incomod pentru cei familiari cu termenul de întreprindere-cetăţean, întreprinderea care nu se mulţumeşte numai cu a se infiltra subtil într-o reţea comunitară, fără să deterioreze, fără să perturbe, compensând fiecare acţiune dăunătoare printr-o alta care să o contramandeze.
Întreprinderea-cetăţean nu se limitează la respectarea legislaţiei şi a normelor nescrise, se implică în probleme care-i ies din „jurisdicţie” şi care privesc evoluţia întregii comunităţi, dezbaterile nu mai au loc în „propria curte”, discursul pe care-l rosteşte nu mai este unul de autolegitimare, prin care să se bifează puncte de pe o listă prestabilită, ci este unul inspiraţional, de motivare, un discurs care poate fi despre respect reciproc, despre toleranţă, despre preţuire a valorilor culturale, arhitecturale
Compania este cu adevărat un cetăţean atunci când demersurile ei se concretizează în acte exemplare, când, acolo unde dăm dovadă de nătângie, ne ia de mânuţă şi nu povesteşte, ci ne arată, ne arată ceva foarte frumos, ceva care poate că nici nu ne-am imaginat, sau poate ceva ce doream de mult.
Sintagma responsabilitate socială corporatistă nu include cele înşirate, deşi face o treabă destul de bună în a evidenţia evoluţia de la compania mercantilă, exploatantă, arogantă, poate, la compania conştientă de mediul social în care se naşte sau pătrunde, ca un element alogen, şi căruia îi e dator măcar cu inventarea unor proceduri neintruzive. Azi, CSR-ul înseamnă mult mai mult de atât, sau cel puţin ar trebui. Îndeplinirea unei îndatoriri (epurarea apei care e poluată prin activităţile industriale ale companiei, utilizarea de instrumente ecologice de către staff) nu e tocmai contribuţia care să fie menţionată la secţiunea CSR, dar unele companii fac gafa respectivă. Mai rău când lista e plină numai de astfel de exemple de „implicare comunitară” pentru că, în acest caz, devine o listă a eschivărilor.
