Don't ask. Just answer.

1. Crezi că o persoană care nu e religioasă poate avea un sistem de valori morale independent de acest lucru?

2. Ce părere ai despre faptul că în Polonia avortul la cerere este ilegal?

Denis de Rougemont - duşman al societăţii deschise

Ei bine, iată că m-am apucat frumuşel să-mi fac rezumatele la seminariile de la IRC, începând cu Denisul de Rujimon, după criteriul "care are mai puţine pagini". După 7 minute de lectură văd roşu în faţa ochilor, întrucât avizatul nostru autor îşi permite să vină cu soluţia pentru abolirea crizei căsătoriei: reabilitarea mitului. Cum care? Cel religios referitor la instituţia căsătoriei. Când Popper vorbeşte despre căderea societăţii tribale, bazată pe raporturi ierarhice, pe rigiditatea obiceiurilor şi pe perpetuarea magică, iraţională a lor, vine Rougemont şi îmi pune constrângerile sociale ale căsătoriei între ghilimele (dacă pe la 1800 ajungeai la 20 de ani fără să te căsătoreşti deja lumea se uita dubios la tine, iar peste încă 3 erai deja paria) pentru că, vezi doamne, constrângerile ăstea sunt un fleac pe lângă beneficiile pe care le aduc: stabilitatea căsniciei, diminuarea numărului de copii abandonaţi, avortaţi, a celui de familii monoparentale, diminuarea ratei divorţurilor.

"Cred şi eu! Şi tocmai din acestă cauză nu veţi realiza nimic serios." Iată un reproş adus scriitorilor care abordează subiectul pasiunii pentru că, ne mărturiseşte autorul din experienţele sale telepatice, ei săracii nu vor să pară că au un băţ înfipt în cur şi că sunt "puritani". Urmeaza o condamnare a căutării fericirii individuale, care prevalează în mod inadmisibil asupra fericirii cuplului.

Mai încolo, după ce prezintă din perspetivă critică legile care reglementau viaţa de cuplu în Rusia stalinistă sau Germania hitleristă, adaugă cu îngăduinţă la aceste încercări: "Practicarea forţată a eugeniei poate reuşi, atunci când toate formele moralei noastre eşuează, iar această reuşită ar atrage după sine anularea efectivă a nevoii "spirituale", deci artificiale, de pasiune. Şi atunci, ciclul iubirii curteneşti se va închide. Europa pasiunii va muri. Un nou Occident, imprevizibil, se va naşte în laboratoare."

Mă dor ochii de la asemenea mizerii! Să-l iertăm doar pentru că le-a scris în '39? Not meee!

Pe la începutul acestei luni eliadeşti a angoasei transpirânde la umbră de nuc tânăr, după nenumărate zile de-a rândul în care mi-am delectat papilele gustative cu gustul autentic şi cu textura cremoasă şi eterogenă a îngheţatei de la Coffe Shop-ul de lângă "Mihai Eminescu" de la Universitate, după ce am dat un browse la cea mai bună înghetaţă găsibilă în Bucureşti şi m-am minunat acolo de nişte românaşi care revendicau folosirea cuvântului "gelaterie" pentru că vezi doamne nu e neaoş, am avut o revelaţie nocturnă, o reprezentare a zeului arctic cunoscut sub nenumărate denumiri şi înfăţiţări, dintre care voi numi câteva după cum urmează.

Ei bine, se făcea că în centrul vechi se deschidea un magazin care servea all year round numai îngheţată, o gelaterie cu normă întreagă, un ice-cream shop get-beget. Înăuntru te întâmpina un turc şugubăţ care te amăgea cu o dexteritate de prestidigitator mânuind cornetele si legendara dondurma, îngheţata care nu se topeşte, elastică precum un caşcaval la microunde. Alături de el un japonez simpatic îţi dădea un Konnichiwa entuziast si sonor, cu un "a" final prelung şi înţepător şi cu mişcări ample şi repezi îţi oferea nişte Mochi cu aspect de bezea, consumabil doar cu beţişoarele. Apoi un stand indian cu densul şi solidul kulfi cu aspect de acadea supradimensionată, mai încolo varietăţi de sorbet franţuzesc din piure de fructe înecat în lichior, apoi nişte viermişori iranieni, purtând denumirea generică de Pālūde, după o reţetă veche de 2400 de ani şi binecunoscutul gelato italiano şi cine ştie câte alte minunăţii lactate sau mai puţin lactate servite la temperatura gheţii.

Ăsta fost tufişul meu înflăcărat pe ziua de azi. Mâine am să aduc un omagiu de ciocolata, kiwi şi lămâie.