Campaniile de prezervare a apei. Nu ştiu de ce îmi plac.

Ad-uri realizare de o companie egipteană în 2009.

Campania Dirty Water, iniţiată de Unicef în 2009. Automatele răspândite prin New York îţi furnizau, contra unui dolar, apă la fel de murdară cum sunt nevoiţi să o consume oamenii din ţările defavorizate. Puteai să-ţi alegi unul dintre cele 8 sortimente: malarie, coleră, dizenterie, hepatită, tifoidă...

Campania de la Brita, o companie germană care furnizeză produse de filtrare a apei. Body-ul printului: „Last year 16 million gallons of oil were consumed to make plastic bottles.”

O campanie italiană care descurajează consumul de apă imbuteliată cu argumente false, dar absolut adorabile – la baza printului se poate citi: „If bottles water can lie, so can we. Find out the truth at tappering.com or start your own lie at startalie.com”.

spot the differences

Marketingul relaţionat cu cauza presupune cooperarea unei companii comerciale cu o organizaţie non-profit pentru a obţine un beneficiu mutual. Un exemplu ar fi implicarea Vodafone în campania O şansă pentru viaţă, programul naţional de donare de sânge, iniţiat de Asociaţia REACT. În versiunea americană e un instrument strategic, deci cuantificabil, care poate fi evaluat, care de regulă presupune marcarea produsului la raft cu un însemn distinct ce trimite la cauza susţinută. Produsele cu panglică roz, spre exemplu, au devenit deja un laitmotiv pe piaţa americană, mai ales în timpul lunii octombrie, când toate produsele de la raft, indiferent de marcă, par să susţină o organizaţie sau alta care luptă împotriva cancerului la sân.

Spre deosebire de filantropia corporativă, din bugetul alocat pentru marketingul asociat cu o cauză nu se deduc taxe. Filantropia presupune donarea de profit sau/şi de resurse unor organizaţii nonprofit, dar se poate concretiza şi prin oferirea de facilităţi, de servicii (precum advertisigul), de imobiliare, de organizarea unor programe care să facă posibil trainingul din partea angajaţilor voluntari.

Marketingul social presupune o campanie iniţiată de o companie care îşi propune să consolideze capitalul social, nu insistând pe beneficiile propriilor produse, ci pe comportamentul care trebuie adoptat pentru a adopta un mod de viaţă sănătos, pentru asigurarea propriei siguranţe, pentru încurajarea acţiunilor de protejare a mediului etc.

Responsabilitatea socială corporativă se referă la implicarea proactivă a companiei în promovarea interesului public prin încurajarea prin încurajarea unei dezvoltări durabile a comunităţii respective. De asemenea, presupune eliminarea voluntară a oricărei practici care ar dăuna sferei publice, chiar şi pe cele care nu sunt normate legal.

grey is the most daring color

Pe când un PR curajos, un PR care să işte controverse, să nască uimiri, să închege coerenţe atât de neanticipate, încât şocante?

Un PR care să traducă advertisingul lui Oliviero Toscani şi să-şi asume acelaşi aplomb şi aceeaşi determinare în identificarea şi înfierarea stereotipiilor care ne guvernează indetectabile. Dar PR-ul nu-l poate numai traduce, ci şi continua pe Toscani, poate merge mult mai departe de atât.

Spre exemplu, e destul de bine ştiut, sau măcar intuit faptul că naţiunea română e amatoare de polarizare şi de raliere totală la una din cele două poziţii antagonice, care trece dincolo de însăşi raţiunea separării părţilor respective. Cu alte cuvinte, ne place să ne împărţim în tabere în funcţie de modul diferit în care fiecare vede posibilă întreţinerea evoluţiei spre mai bine, însă, în loc să colaborăm pentru atingerea mai binelui, aruncăm cu insulte din unii în alţii fără să înfăptuim niciun progres.

Nu, nu fugiţi atât de repede spre politic, domeniu oricum interzis, pentru că vorbim de companii. Gândiţi-vă la organizaţii cu interese oarecum conflictuale, care ar avea enorm de câştigat pur şi simplu prin respectul reciproc, prin posibilitatea discuţiei şi, în consecinţă, a consensului între cele două. O asociaţie creştină şi un instititut de cercetare genetică, o asociaţie pro-choice şi una pro-life...

Finanţarea atât a uneia, cât şi a celeilalte ar putea duce la intrigarea ambelor părţi, dar şi la naşterea de controverse în comunitate, ocazia ideală de a profita de atenţia acordată şi de a încerca a răspunde la întrebările ridicate printr-un discurs referitor la o societate deschisă şi armonioasă şi la dorinţa de înfăptuire a acesteia prin renunţarea la discreditarea Celuilalt bazată pe aspecte minore. Dacă nu e vorba de o colaborare între cele două părţi pentru o eventuală integrare a serviciilor, atunci ar putea chiar şi numai un apel individual pentru suspendarea tiparelor mentale prin care îi categorisim pe cei din jur, judecându-le faptele universal în funcţie de acest unic criteriu.