Pe la începutul acestei luni eliadeşti a angoasei transpirânde la umbră de nuc tânăr, după nenumărate zile de-a rândul în care mi-am delectat papilele gustative cu gustul autentic şi cu textura cremoasă şi eterogenă a îngheţatei de la Coffe Shop-ul de lângă "Mihai Eminescu" de la Universitate, după ce am dat un browse la cea mai bună înghetaţă găsibilă în Bucureşti şi m-am minunat acolo de nişte românaşi care revendicau folosirea cuvântului "gelaterie" pentru că vezi doamne nu e neaoş, am avut o revelaţie nocturnă, o reprezentare a zeului arctic cunoscut sub nenumărate denumiri şi înfăţiţări, dintre care voi numi câteva după cum urmează.

Ei bine, se făcea că în centrul vechi se deschidea un magazin care servea all year round numai îngheţată, o gelaterie cu normă întreagă, un ice-cream shop get-beget. Înăuntru te întâmpina un turc şugubăţ care te amăgea cu o dexteritate de prestidigitator mânuind cornetele si legendara dondurma, îngheţata care nu se topeşte, elastică precum un caşcaval la microunde. Alături de el un japonez simpatic îţi dădea un Konnichiwa entuziast si sonor, cu un "a" final prelung şi înţepător şi cu mişcări ample şi repezi îţi oferea nişte Mochi cu aspect de bezea, consumabil doar cu beţişoarele. Apoi un stand indian cu densul şi solidul kulfi cu aspect de acadea supradimensionată, mai încolo varietăţi de sorbet franţuzesc din piure de fructe înecat în lichior, apoi nişte viermişori iranieni, purtând denumirea generică de Pālūde, după o reţetă veche de 2400 de ani şi binecunoscutul gelato italiano şi cine ştie câte alte minunăţii lactate sau mai puţin lactate servite la temperatura gheţii.

Ăsta fost tufişul meu înflăcărat pe ziua de azi. Mâine am să aduc un omagiu de ciocolata, kiwi şi lămâie.